Bucharest Security Conference 2020

Comunicat de presă post-eveniment

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a organizat, în perioada 13-14 noiembrie 2020, a cincea ediție a conferinței internaționale Bucharest Security Conference (BSC). Conferința a beneficiat de sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, al Ministerului Apărării Naționale, și a fost cofinanțată de Cartierul General al NATO. Evenimentul s-a desfășurat în format online, adaptat la condițiile actuale, reprezentând în continuare o platformă relevantă pentru reunirea experților din mediul academic și a specialiștilor practicieni în domeniul relațiilor internaționale, care au dezbătut cele mai actuale evoluții la nivel internațional.

În ediția din acest an, discuțiile din cadrul conferinței s-au concentrat cu precădere asupra impactului pandemiei COVID-19 asupra relațiilor dintre state și asupra dinamicilor de securitate specifice spațiului Euro-Atlantic și zonei extinse a Mării Negre. Printre temele abordate de specialiștii invitați s-au numărat analizarea tendințelor de securitate la nivelul Europei, dintre care potențialele instabilități politice și provocările în materie de apărare sunt cele mai relevante; reușitele și provocările Parteneriatului Estic; situația și implicațiile capabilităților militare existente în Marea Neagră, cu accent asupra rolului Rusiei și obiectivelor NATO în regiune; emergența și implicarea Chinei în Europa, dar și impactul amenințărilor hibride la adresa securității.

Reunind experți din 14 țări, dezbaterile ținute pe parcursul celor două zile ale conferinței au evidențiat modul în care pandemia a influențat rolurile statelor, accentuând importanța acestora în arena internațională. Specialiștii invitați au discutat despre blocajul inițial confruntat de organizațiile internaționale, ca urmare a prevalenței factorilor de ordin național în primele etape ale răspunsului la criza sanitară. Riscurile create prin izolare amplifică, la rândul lor, amenințările la adresa securității. Cu toate că pandemia a devenit un subiect central între preocupările de securitate ale statelor, amenințări anterioare, cum ar fi problemele convenționale de securitate, calculele geopolitice sau schimbările climatice rămân în continuare relevante. În acest context, solidaritatea, dialogul și cooperarea statelor, în cadrul structurilor internaționale, reprezintă oportunități reale în vederea soluționării efectelor pandemiei, dar și a altor potențiale crize ulterioare. Astfel, experții au subliniat rolurile NATO și UE, dar și parteneriatul transatlantic, ca fiind indispensabile pentru securitatea spațiului Euro-Atlantic.

O parte dintre discuțiile din cadrul conferinței pot fi accesate prin următoarele linkuri:

Message of NATO ASG ESC to BSC 2020

Message of the NATO DASG PDD for BSC 2020